in Echilibru

06:45. Bob Marley si ale sale “three little birds” incep sa cante in crescendo. Geamul e intredeschis si vad in ceata cativa nori. Se zbat si se alearga, dar raman lenesi. Imi arunc apa pe fata si ma uit de 2 ori in oglinda amintindu-mi ca am facut asta si ieri.

Ma simt un algoritm al rutinei.

In bucatarie se schimba treaba, mananc 40 de minute, incet si mestecand cat pentru 3 persoane multumit cu defectul meu sanatos. Juma de ora pe drum. Iau un microbuz si ma asez in spate. Cunosc cateva persoane, dar presupun doar discutii pasive si nu zic mai mult decat “neata”. Ma lipesc cu umarul de geam si incerc sa vad ce am vazut si in zilele trecute. Imi plac coincidentele, mai ales cand ma concentrez pe ele. Chiar si aceeasi masina care iese dintr-o intersectie 2 zile la rand fix cand trec eu pe acolo mi se pare extraordinar. Sincronizarea pare sa fie cea mai exacta dubiosenie.

Piatra Neamt e un oras mic si nu e mare zarva. Cunosc picatura asta de lume foarte bine, copaci, garduri, oameni, dar in dimineata asta mi se pare altfel. E ditamai sentimentul pe care il ai atunci cand pleci intr-o excursie sau la bunici, dar nu mai pot face asta, s-a terminat vara si e deja tarziu. Renunt sa adulmec o aventura si se opreste microbuzul. Ajung la liceu si e doar o alta zi de scoala.

Era locul in care am ajuns sa-mi dau seama ca am cele mai misto dimineti , cu nori grabiti si vant putin rece. Cu oameni cunoscuti despre care vroiam sa stiu ce fac la ora 08:00. Era o nebunie si eu fraierul credeam ca e rutina. Ma trezeam intens intr-o alta lume si mi-as fi dorit si acum asta.

E trecut parca de prea mult timp liceul si e gresit. Acum e doar Bucuresti cu imbatranirea grabita a toamnei de dupa vara. In dimineata asta as fi vrut sa vad oglinda cu un algoritm al rutinei de liceu in ea. Sa ma vad lipit de geamul microbuzului si sa astept sa-mi salut colegii. Sa copiem probleme la mate care ni se pareau imposibile si sa vorbim despre teribilisme. Sa ne amintim de cele mai penibile sau amuzante situatii si sa ne dam la fete pe hol. Vantul asta rece de toamna a adus multe amintiri. E ca o excursie sau un drum la bunici. E starea aia de inceput pe care as vrea sa o mai simt inca o data.

Multumesc Anne-Marie pentru ca m-ai provocat cu anii tai de scoala.

sursa foto

Comentarii

Comment