in Experiente de antreprenori

Startul unei liste cu antreprenori. Ep. 00

Imi plac oamenii motivati. Dupa FITS, mi-am dat seama ca motivatia este ca o piesa de teatru dans. O intelegi asa cum vrei, o observi si va transmite ceva in tine fara sa astepti nimic altceva. La fel motivatia unui om, o poti judeca, o poti contrazice, poti construi ipoteze care sa-ti ocupe timpul, insa nu poti interveni cu nimic. O poti lua ca atare si va transmite ceva in tine.

Oamenii au idei. Isi planifica weekend-urile, lunile si anii, seteaza obiective. Sunt regizori pentru fiecare zi a vietii lor, actori si figuranti care te pun pe ganduri, te uimesc sau te incurajeaza, fiecare reusind sa transmita ceva in felul lui. Pentru ca mi-a placut intotdeauna sa observ comportamente si motivatii, am inceput o lista saptamanala cu oameni pasionati, motivati sa contribuie si sa schimbe ceva in bine.

Indiferent ca sunt croitori, biciclisti, programatori, artisti sau jurnalisti, vreau sa creez o lista cu oameni motivati. Vreau sa-i cunosc si sa scriu despre ei, pentru a putea transmite la randul lor motivatii si idei. Cred foarte mult ca tara noastra are oameni motivati sa creeze, sa schimbe ceva sau pur si simplu sa traiasca viata. Daca stiti astfel de oameni, imi puteti scrie despre ei la contact [at] tudoriacob [punct] ro.

 

Asadar, lista incepe astazi cu:

Andrei Mutu este un amic din Alba Iulia care a ajuns in Cluj la facultate si i-a placut foarte mult. Atat de mult incat s-a gandit sa adune in jurul lui o comunitate de oameni care iubesc Clujul, ajungand in prezent la 104 000 de fani. Motivatia lui depaseste cifrele si se bazeaza pe continutul de calitate pe care il ofera zilnic clujenilor sau celor plecati din acest oras pe pagina de Facebook creata. Isi doreste sa faca oamenii sa fie mai constienti de orasul in care locuiesc, sa afle locuri noi, evenimente si tot ce poate sa ofere Clujul mai bine.

Bogdan Iordache este unul dintre oamenii de la care am luat si  iau cele mai multe lectii. Motivatia lui de a ridica inovatia si antreprenoriatul in tehnologie din Romania l-a determinat sa formeze o echipa grozava si sa organizeze How To Web, un eveniment de nisa care in primii 2 ani era mai mult refuzat, insa acum a devenit unul dintre cele mai importante din Europa Centrala si de Est. Ar trebui sa vezi ce speakeri a reusit sa aduca in tara.

Adrian Fako este un tip care te poate entuziasma oricand. In toamna lui 2011, la 24 de ani, a cucerit al 6-lea varf din lume, Cho Oyu (Zeita Turcoaz) de 8201 m. Zilele astea este in urcare spre Vf. Lenin de 7135m, in Pamir (puteti citi actualizarile expeditiei aici). L-am intalnit la un eveniment pentru antreprenori in care mi-a povestit despre compania unde este co-fondator, deci motivatia lui nu se opreste doar la munti. Daca o sa stai de vorba cu el, o sa te apuci de facut ceva, cu siguranta.

 

Miercurea viitoare voi continua lista, asa ca te poti abona la articole aici. Daca stii antreprenori cu experiente de la care putem invata ceva, scrie-mi la contact [at] tudoriacob [punct] ro.

sursa foto.

 

Comentarii

Comment

Webmentions

  • Oameni motivati, ep. 01: Dan Calinescu

    […] Startul unei liste cu oameni motivati. Ep. 00 […]