in Evenimente, Startup-uri

Ce inseamna experienta EMPRETEC?

EMPRETEC înseamnă 9 zile trezirea la 6, drum până la hotelul din Otopeni, prezentări, exerciții, teme la fața locului, teme pentru acasă, somn limitat, studii de caz, provocări, prezentări, provocări, teme, provocări.

Vizualizând programul workshop-ului EMPRETEC după o săptămână de la terminarea lui, arată ca orice alt program de lucru, poate doar mai intensiv ca altele. Am mai fost la astfel de evenimente. Am mai cunoscut oameni, am mai pus pe hârtie lucruri noi, teorie, exerciții, am mai avut provocări. Nimic neobișnuit la program.

Ce s-a întâmplat de fapt în timpul acestui program, nu e chiar ușor de explicat. EMPRETEC este un program internațional de dezvoltare antreprenorială și relaționare în business. Programul, desfășurat sub egida Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD – Geneva), este operațional în 32 de țări de pe 3 continente și are până în momentul de față peste 200 000 de absolvenți. România este prima și singura țară din Europa în care se implementează programul începând din anul 2002.

Faptul că a durat 9 zile, a făcut să fie un workshop care să scoată tot din mine, mai ales că a trebuit să lucrez alături de ceilalți participanți, atent selecționați, întreg contextul fiind la un nivel profesionist. M-am simțit norocos pentru asta, mai ales că eram cel tânăr de acolo, deci am avut experiență mai multă de absorbit. Am trecut printr-o metodologie complexă pe care o aplicam constant în tot ceea ce făceam acolo, iar asta m-a ajutat să descopăr mai mult lucruri pe care aveam impresia că le știu, despre antreprenoriat, dar mai ales despre mine și comportamentele mele. Adevăruri care nu erau tocmai confortabile, dar care odată exprimate, au fost mai clare.

Experiența EMPRETEC la asta se rezumă: la tine. La felul în care îți stabilești prioritățile, cum accepți motivațiile potrivite pentru a face ceea ce vrei de fapt, cum iei deciziile care te duc acolo unde vrei. Din afară poate să pară clișeic, știu. De asta sunt și 9 zile, pentru ca întreaga metodologie să fie parcursă progresiv și să prindă sens. Odată ce ești acolo, ai o altă concentrare și chiar primești indicații să îți iei liber de la orice alte activități, să delegi, să dormi mult înainte de a începe. Este o descoperire continuă și e destul de intensă.

Tot ce pot spune este că până acum este cel mai complex și semnificativ atelier de lucru pentru mine. Am întâlnit acolo oameni cu experiențe antreprenoriale sau de viață de la care am avut ce învața, de facilitatori extrem de buni și de multe întrebări care îmi prind bine acum.

Abia aștept să-i cunosc și pe ceilalți absolvenți pe 16 noiembrie, când EMPRETEC împlinește 10 ani în România, cu peste 1500 de absolvenți la nivel național, învitați antreprenori, investitori, reprezentanți ai presei și facilitatorii EMPRETEC.

Dacă vei dori să aplici la un workshop EMPRETEC, dă-mi de știre pe contact [at] tudoriacob.ro.

Foto: Bogdan Stamate.

Comentarii

Comment